Definirea demnității

• Categorie: Coloane

Conceptul este invocat de Curtea Supremă, dar nu într-o manieră uniformă

Scepticii în materie de demnitate evidențiază în special două temeiuri care merită atenție: potențialul de restrângere a libertății al demnității și indeterminarea acesteia.

Cu deciziile privind Aadhaar, IPC 377 și dreptul la viață privată, Curtea Supremă (SC) a reafirmat importanța demnității umane în Constituție. Conceptul a fost invocat de 120 de ori în decizia de confidențialitate și de 128 de ori în Navtej Johar. În ciuda entuziasmului instanțelor, există un scepticism tot mai mare cu privire la aplicarea demnității.

Aplicarea demnității de către CS reflectă probabil angajamentul din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Valoarea demnității este însă contestabilă. Conceptul a fost caracterizat ca fiind relativ la cultură, o cortină de fum pentru preferințele subiective ale judecătorilor și, celebru de Schopenhauer, ca shibboleth-ul tuturor moraliștilor cu capul gol. Scepticii în materie de demnitate evidențiază în special două temeiuri care merită atenție: potențialul de restrângere a libertății al demnității și indeterminarea acesteia.

Potențialul de restricționare a libertății este ilustrat faimos de carcasa de aruncare a piticului. În 1991, primarul orașului Morsang-sur-Orge din Franța a interzis o competiție de aruncare a piticilor în interesul legii și ordinii. Manuel Wackenheim, unul dintre piticii care urmează să fie aruncați, a contestat decizia primarului, afirmând că nu i se permite să-și aleagă locul de muncă i-a încălcat demnitatea. Cu cruzime, demnitatea a fost împotriva lui în toate instanțele. În cazurile de avort din SUA, demnitatea a figurat atât în ​​taberele pro și împotriva alegerii.

Restricționarea libertății de dragul altor valori este, fără îndoială, justificată. Cu toate acestea, motivele pentru limitarea acestuia la un nivel scăzut subminează valorile liberal-democratice. Într-adevăr, recurgerea ocazională la demnitate încheie frecvent conversația cu privire la cerințele de a echilibra și de a concretiza valorile constituționale concurente.

Entuziasmul judiciar cu demnitate trece cu vederea și provocările pe care le ridică nedeterminarea. În ultimii cinci ani, CS a folosit demnitatea ca valoare în susținerea drepturilor persoanelor transgender, ca normă, respingând contestațiile la defăimarea penală și ca nucleu care unește toate drepturile fundamentale în decizia de confidențialitate. Deși aparent pedante, astfel de distincții sunt materiale în construirea argumentelor juridice. Disponibilitatea actuală a fiecăruia ar putea întinde conceptul prea subțire.

Indeterminarea întunecă statutul demnității. În cauza Francis Coraile Mullin, Curtea a considerat demnitatea ca parte a dreptului la viață, ceea ce a implicat că limitările dreptului se aplică demnității. Cu toate acestea, în alte decizii, inclusiv în Puttaswamy (confidențialitate), demnitatea a fost considerată absolută. Chiar și în decizia privind confidențialitatea, instanța face afirmații misterioase: mai întâi a susținut că demnitatea este miezul tuturor drepturilor noastre, iar mai târziu că viața privată este miezul demnității. Instanța mai precizează că demnitatea nu poate exista fără intimitate. Deși se poate deduce intenția acestor afirmații, claritatea necesită o elucidare nuanțată a relației dintre valorile constituționale. Este de imaginat că probleme precum debarasarea manuală sau umilirea bazată pe castă se referă la demnitate, dar nu la intimitate. Într-adevăr, protejarea demnității necesită sacrificarea protecției tradiționale a vieții private, ca în cazurile privind drepturile femeilor și ale copilului.

Depășirea demnității-scepticismului necesită atâta atenție la raționament, cât și la rezultatele emancipatorii. Cum ar trebui atunci instanțele să dezvolte o jurisprudență de demnitate emancipatoare? Poate că o concentrare mai atentă asupra conținutului demnității și cercetărilor existente privind demnitatea în drept și alte discipline este un prim pas. Reflecția colectivă a membrilor sistemului judiciar superior ar contribui în mare măsură în prevenirea potențialelor contradicții, cum ar fi conceptul individualist vs comunitar de demnitate care a apărut în decizia Aadhaar.

În al doilea rând, aplicarea scutită a conceptului la argumente specifice privind demnitatea ar putea oferi mai multă claritate. În al treilea rând, instanțele ar putea face bine să evite recurgerea ușoară la holism: opinia că toate valorile noastre constituționale sunt unite. Mai degrabă, acordarea unei atenții individuale la cazurile și literatura despre fiecare valoare ne-ar putea ajuta să apreciem natura lor conectată.

Scepticismul față de aplicarea demnității ne reamintește că, în fața dezacordului moral, presupunerile prețuite necesită o reflecție mai atentă pentru a-și justifica valoarea. Valoarea asumată a demnității umane necesită o elucidare atentă, ca nu cumva să devină un cal troian în arsenalul justiției, menit să protejeze drepturile și să pună în aplicare îndatoririle.