Platon si sofisti: Argumente pentru cei slabi

Sofiştii, condamnaţi datorită lui Platon, ar fi putut fi primii reformatori sociali.

Platon vorbește despre sofiști ca prădători asupra tinerilor bogați, ca oameni care marfă virtutea, ca simpli vânzători de virtuți. Ei sunt prezentați ca cei care profită de dificultățile de a distinge binele de rău. (Foto: Creative Commons)

Platon era obsedat de sofisti. Numeroși sofiști își fac apariții sau sunt menționați în dialogurile platonice. Iar Platon a numit chiar multe dialoguri (Protagoras, Gorgias, Hippias etc.) după sofişti. Cunoaștem numele și cel puțin câteva detalii ale celor douăzeci și șase de sofiști. Deși există diverse fragmente și scrieri, biografii și alte lucrări ale și despre sofiști, din cauza amplorii apariției lor în Platon și a caracterizării lor de către Platon, sofiștii trăiesc în imaginația noastră populară. Și această caracterizare nu este deloc favorabilă.

Platon vorbește despre sofiști ca prădători asupra tinerilor bogați, ca oameni care marfă virtutea, ca simpli vânzători de virtuți. Ei sunt prezentați ca cei care profită de dificultățile de a distinge binele de rău. Și, desigur, există impresia care trăiește și astăzi că sofiștii sunt filosofi falși, falși, înțelepți care se ocupă mai degrabă cu duplicatele de opinie, decât cu bunurile reale ale adevărului.

Așa cum spune Platon, acești ticăloși – în mare parte străini – au venit în Atena prosperă, centrul cultural și intelectual al Greciei, ca paraziți asupra bogăției, prestigiului, băieților săi frumoși și vieții publice vibrante și diverse. El pare să sugereze că, dacă nu ar fi fost o Atena glorioasă, nu ar fi existat ciuma sofiștilor.



În ultimele decenii, strânsoarea descrierii lui Platon a început să se slăbească, în mare parte din cauza feminismului. De exemplu, Susan Jarratt a publicat o carte intitulată Rereading the Sophists în care ea a comparat marginalizarea sofiştilor prin filozofia mainstream, conservatoare, cu marginalizarea femeilor prin mainstream, filozofia patriarhală. Erau perturbatori, antilogici, relativiști și așa mai departe. Ea subliniază, de asemenea, modul în care învățăturile oferite de sofiști – în special, pregătirea în retorică și arta persuasiunii – au fost de valoare pentru succesul democrației, mereu sub asediul forțelor oligarhice și tiranice. Mai izbitor, Jarratt presupune că am putea să-l vedem pe Sofistul Gorgias ca pe un proto-feminist.

Gorgias, unul dintre cei mai celebri sofiști, a avut o bucată demonstrativă a priceperii sale în retorică intitulată Encomium of Helen. Acest lucru a fost destul de contrar sensului normelor sociale, în special, a misoginiei larg acceptabile încorporată în conștiința colectivă din cauza războiului troian. Elena pe care Gorgias o laudă este infama Elena din Troia, a cărei frumusețe mitică a fost cauza războiului odios dintre greci și troieni. Helen a fost universal învinuită pentru carnagiu. Într-o cultură a patriarhatului și într-un mediu social de misoginie, Gorgias o exculpează pe Helen de orice vină și, dimpotrivă, trece de la a o apăra la a o lauda.

În alte moduri, sofiştii au pus bazele schimbării sociale. Aproape toți sofistii au criticat normele obișnuite și legile umane subjugate pentru a introduce distincții sociale arbitrare (aristocrație, nobilime etc.) când natura însăși nu a făcut niciuna. Printre acestea a fost instituția sclaviei, împotriva căreia primul cunoscut aboliționist grec antic a fost un sofist.

Un alt fenomen social care ținea oamenii înlănțuiți au fost breslele și castele, că fiii trebuie să îndeplinească munca părinților lor. Reforma socială împotriva breslelor și castelor, ale căror temelii au fost zdruncinate de sofiști, a fost, evident, un fel de licență pentru fii de a lipsi de respect - adică de neascultare - părinților lor. Poate că de aici a apărut exagerarea conform căreia sofiştii îi învaţă pe fii să-şi bată taţii, pentru că acesta ar fi exact genul de propagandă necaritabilă şi reacţionară pe care ne-am putea aştepta să o auzim de la forţele care se opun inovaţiei şi reformei sociale.
Luați în considerare în această lumină expresia frecvent citată a dramaturgului aristocratic Aristofan, că sofistii caută să întărească argumentul mai slab. Implicația este că argumentul mai slab este argumentul fals și astfel sofistii se specializează în arta înșelăciunii. Dar există și o interpretare socială a acestei fraze. Adică, sofiştii întăresc argumentele celor slabi; Sofiştii întăresc argumentele celor mai slabi. Nu m-ar surprinde, având în vedere reacția negativă rapidă și copleșitoare pe care reforma socială tinde să o provoace în societățile conservatoare, caste, patriarhale, dacă ceea ce unii sofiști și-au propus inițial să facă a fost să antreneze secțiunile mai slabe ale societății ateniene în arta retoricii și persuasiune, astfel încât să se poată susține în instanțe, adunări sau alte foruri sociale, juridice sau politice.